Bogdan CATANA, "Relaţii Diplomatice Româno-Sârbe, 1880-1913", Editura Universitaria, Craiova, 2009, 363 pagini.
ISBN 978-606-510-358-0
„Un model de muncă onestă, dăruită cercetării fundamentale, de arhivă şi de izvoare, comentării şi interpretării superioare, ponderate şi judicioase a înfăptuirilor istoriografice de la noi şi de la vecinii noştri. Un stil sobru, dar şi alert, cu o frazare lejeră, accesibilă, rezultat al unei rafinări alese (şi în acord cu un barometru viu, al propriului ego profesional), a uriaşei avalanşe de informaţie. Rezultatul, o reuşită istoriografică majoră, ce stă, cu îndreptăţire, alături de cele câteva izbânzi, de reper, la hotarele cunoaşterii, despre noi şi cei ce ne sunt aproape”.Miodrag MILIN
Apărută în luna februarie 2009 la Editura Universităţii din Craiova, "Universitaria", lucrarea de faţă este produsul unei activităţi de cercetare şi documentare desfăşurată între anii 2001 – 2006 în arhive şi biblioteci din România şi Serbia. Rezultatul final al acestor strădanii s-a concretizat în teza de doctorat cu titlul „Relaţii româno-sârbe în perioada 1880 – 1920”, a cărei susţinere publică a avut loc în primăvara anului 2008. Sinteza de faţă reprezintă doar prima parte a tezei de doctorat mai sus menţionate şi abordează problematica relaţiilor diplomatice şi politice dintre România şi Serbia în perioada cuprinsă între anii 1880 şi 1913. Punctele de reper ale lucrării sunt reprezentate de două momente importante din istoria modernă a celor două state, respectiv recunoaşterea internaţională deplină a independenţei lor de stat, pe de o parte, şi tratatul de pace de la Bucureşti din 1913, pe de alta. Caracterul inedit al lucrării este dat de multitudinea de izvoare primare folosite, iar aici avem în vedere numeroasele trimiteri la documente consultate de autor în Arhiva Ministerului Român al Afacerilor Externe, Arhivele Naţionale Istorice Centrale de la Bucureşti, Arhiva Serbiei, Arhiva Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte şi Arhiva Iugoslaviei.
Necesitatea efectuării unui asemenea studiu are la bază în primul rând raritatea lucrărilor de specialitate pe această temă. Astfel, atât istoriografia română, cât şi cea sârbă/iugoslavă par să ignore raporturile dintre cele două state din această perioadă, ocupându-se mai ales de raporturile României şi Serbiei cu marile puteri ale vremii precum Austro-Ungaria, Franţa, Rusia sau Anglia, iar aici avem în vedere mai ales perioada de început a secolului al XX-lea. Probabil că lipsa unor evenimente internaţionale majore care să implice cele două state a fost una dintre cauzele acestui dezinteres al istoricilor pentru această perioadă. Dacă pentru perioada anterioară anului 1900 există un studiu complet asupra acestei problematici - este vorba de admirabila lucrare a domnului Miodrag Milin - de la începutul secolului al XX-lea şi până la izbucnirea Primului Război Mondial, cu mici excepţii în perioada crizei bosniace din 1908 şi a războaielor balcanice din anii 1912 – 1913, nu au mai existat deloc preocupări în acest domeniu.
Prin această lucrare avem în vedere nu numai prezentarea legăturilor diplomatice dintre România şi Serbia, ci şi relevarea unor aspecte din viaţa politică internă de la Belgrad şi Bucureşti sau percepţia unor evenimente ale scenei politice europene de către forurile conducătoare din cele două capitale prin prizma şi prin ochii miniştrilor români şi sârbi de la Belgrad şi Bucureşti. Nu puteam trece peste acest aspect deoarece o mare parte din lucrare are la bază tocmai telegramele şi rapoartele diplomatice ale miniştrilor români şi sârbi acreditaţi la Belgrad şi Bucureşti.
Fără a minimaliza importanţa relaţiilor româno-sârbe din perioada anterioară celei studiate de noi, am dorit ca prin această lucrare să realizăm o schimbare de optică asupra istoriei relaţiilor dintre cele două state de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Am încercat astfel să realizăm o lucrare ştiinţifică, cât mai obiectivă care să treacă peste stereotipurile puţinelor lucrări dedicate relaţiilor româno-sârbe din secolul al XIX-lea. Majoritatea acestor studii, articole sau lucrări prezintă această temă din perspectiva unor relaţii seculare de bună vecinătate şi înţelegere, între două popoare care de-a lungul secolelor nu au avut niciun conflict armat. În cea mai mare parte lucrurile sunt perfect adevărate, dar ele trebuie, totuşi, tratate cu obiectivitate şi cu accent pe latura ştiinţifică. Chiar dacă, în general, relaţiile au fost bune, probabil că termenul cel mai potrivit ar fi „amicale”, considerăm că, totuşi, colaborarea dintre cele două ţări nu a fost una prea fructuoasă şi nici nu s-a materializat vizibil, cu excepţia perioadei cuprinse între anii 1859 şi 1868.
Nu dorim ca prin această lucrare să demitizăm acest subiect al aşa-ziselor relaţii seculare de bună vecinătate şi prietenie dintre popoarele român şi sârb, aşa cum au fost şi continuă să fie ele prezentate de unii istorici, ci doar o reaşezare pe un făgaş normal, fără exagerări, a relaţiilor dintre România şi Serbia de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, relaţii care, aşa cum se poate observa din capitolele cărţii, au fost, în general, bune, fără incidente diplomatice sau de alt gen. Pe de altă parte însă, colaborarea şi sprijinul reciproc ale României şi Serbiei pe scena politică europeană, sau chiar balcanică, au fost destul de reduse.
Revenind în prezent putem afirma că tema aceasta este încă de actualitate deoarece se observă anumite similarităţi ale situaţiei de azi cu cea de acum un secol. Iar aici putem aminti situaţia de la începutul secolului al XX-lea, când numeroşi turişti străini evitau să traverseze spaţiul Serbiei şi Bulgariei din cauza atentatelor din Macedonia, situaţie care se aseamănă până la un anumit punct cu cea din anii 1990 când embargoul impus Iugoslaviei afecta tranzitul mărfurilor spre Bulgaria, Grecia şi Turcia. De asemenea, la fel ca acum o sută de ani, relaţiile bilaterale din prezent sunt, în general, bune, dar în privinţa conlucrării şi colaborării dintre România şi Serbia pe plan regional şi european mai sunt, totuşi, multe lucruri de făcut.
Prin această lucrare avem în vedere nu numai prezentarea legăturilor diplomatice dintre România şi Serbia, ci şi relevarea unor aspecte din viaţa politică internă de la Belgrad şi Bucureşti sau percepţia unor evenimente ale scenei politice europene de către forurile conducătoare din cele două capitale prin prizma şi prin ochii miniştrilor români şi sârbi de la Belgrad şi Bucureşti. Nu puteam trece peste acest aspect deoarece o mare parte din lucrare are la bază tocmai telegramele şi rapoartele diplomatice ale miniştrilor români şi sârbi acreditaţi la Belgrad şi Bucureşti.
Fără a minimaliza importanţa relaţiilor româno-sârbe din perioada anterioară celei studiate de noi, am dorit ca prin această lucrare să realizăm o schimbare de optică asupra istoriei relaţiilor dintre cele două state de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Am încercat astfel să realizăm o lucrare ştiinţifică, cât mai obiectivă care să treacă peste stereotipurile puţinelor lucrări dedicate relaţiilor româno-sârbe din secolul al XIX-lea. Majoritatea acestor studii, articole sau lucrări prezintă această temă din perspectiva unor relaţii seculare de bună vecinătate şi înţelegere, între două popoare care de-a lungul secolelor nu au avut niciun conflict armat. În cea mai mare parte lucrurile sunt perfect adevărate, dar ele trebuie, totuşi, tratate cu obiectivitate şi cu accent pe latura ştiinţifică. Chiar dacă, în general, relaţiile au fost bune, probabil că termenul cel mai potrivit ar fi „amicale”, considerăm că, totuşi, colaborarea dintre cele două ţări nu a fost una prea fructuoasă şi nici nu s-a materializat vizibil, cu excepţia perioadei cuprinse între anii 1859 şi 1868.
Nu dorim ca prin această lucrare să demitizăm acest subiect al aşa-ziselor relaţii seculare de bună vecinătate şi prietenie dintre popoarele român şi sârb, aşa cum au fost şi continuă să fie ele prezentate de unii istorici, ci doar o reaşezare pe un făgaş normal, fără exagerări, a relaţiilor dintre România şi Serbia de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, relaţii care, aşa cum se poate observa din capitolele cărţii, au fost, în general, bune, fără incidente diplomatice sau de alt gen. Pe de altă parte însă, colaborarea şi sprijinul reciproc ale României şi Serbiei pe scena politică europeană, sau chiar balcanică, au fost destul de reduse.
Revenind în prezent putem afirma că tema aceasta este încă de actualitate deoarece se observă anumite similarităţi ale situaţiei de azi cu cea de acum un secol. Iar aici putem aminti situaţia de la începutul secolului al XX-lea, când numeroşi turişti străini evitau să traverseze spaţiul Serbiei şi Bulgariei din cauza atentatelor din Macedonia, situaţie care se aseamănă până la un anumit punct cu cea din anii 1990 când embargoul impus Iugoslaviei afecta tranzitul mărfurilor spre Bulgaria, Grecia şi Turcia. De asemenea, la fel ca acum o sută de ani, relaţiile bilaterale din prezent sunt, în general, bune, dar în privinţa conlucrării şi colaborării dintre România şi Serbia pe plan regional şi european mai sunt, totuşi, multe lucruri de făcut.
Cartea mai cuprinde câteva anexe cu documente folosite în cadrul lucrării, o bogată bibliografie, un indice general, hărţi, ilustraţii şi un rezumat în limba engleză.
