"Balkan Academic News", Book Review 3 / July 2010

Bogdan Catana, Relaţii diplomatice româno-sârbe: 1880-1913 

(Romanian-Serbian diplomatic relations 1880-1913), 

Craiova: Editura Universitaria, 2009.

363 pp., ISBN: 978-606-510-358-0

Reviewed by László Kocsis (South East European University, Macedonia)

The book constitutes the first part of the Ph.D. thesis of the author, 

dealing with the Romanian--Serbian diplomatic relations between 1880 and 

1918. The author, professor of history in Craiova in the Oltenia region 

of Romania, which borders Serbia, and also a speaker of Serbian has made 

an extensive research in the archives of the Romanian ministry of 

foreign affairs and also in Serbia, relying on similar sources and the 

work done by a Serbian minority professor from Timisoara, Miodrag Milin, 

member of the Serbian Academy of Education.

The author first makes a survey of the Romanian, Serbian/Yugoslav and 

international literature of the period, which is relatively scarce. Then 

a large chapter is devoted to the introduction of the topic entitled the 

“Evolution of the Romanian-Serbian relations between 1875 and 1880”, 

which is largely based on the reports of a Serbian envoy, former Serbian 

minister of foreign affairs, M A Petronijević. Both countries had a 

similar international standing in 1875, being oscillating between the 

two stronger great powers of the region: Austria- Hungary and Russia. 

The Serbian internal political life was filled with political struggles 

between the ruling Obrenović dynasty on one hand and the Karađorđevič 

dynasty and its supporting radials, led by later Prime Minister Nikola 

Pašić. A subchapter is devoted to Romanian-Serbian relations during the 

Russian-Turkish war of 1877-1878 and the Berlin Congress which followed it.

The book devotes a whole chapter to reveal the dynastic links between 

the two countries, which was formed starting from the first half of the 

XIX century through the Serbian prince Miloš Obrenović who had acquired 

real estates in south Romanian counties and obtained the monopoly of the 

salt trade towards the Balkans from the Walachian ruler A. Ghica.

After this long introduction the author examines the situation of these 

two countries at the beginning of the 1880s. Russia’s deemed preference 

for Bulgaria made these two states to orientate themselves rather 

towards Austria -Hungary and Germany, which was facilitated by their 

dynastical ties as well. The next chapter deals with the 

Serbian–Bulgarian war of 1885-1886.The chapter is not a very systematic 

representation of the intents and causes leading to war but the author 

tries to present new insights. The next subchapter is devoted to the 

Treaty of Bucharest of 1886, whose text is to be found in the annexes of 

the book.

The fourth chapter deals with Romania and Serbia by the turn of the XIX. 

century, which was marked by endeavours like building a bridge over the 

Danube, peasant uprisings of 1888 and 1907 in Romania having a purely 

social cause while the Serbian one of 1883 was rather political, causing 

a difference of perception Romania was oligarchic, while Serbia and also 

Bulgaria as a democratic, peasant societies. In the first subchapter the 

geopolitical situation of the end of XIX century is revealed, finding 

both states in the posture of allies of Austria--Hungary. A next 

subchapter is devoted to the bilateral relations by the end of the XIX. 

and beginning of the XX. century.

A short subchapter presents remarks on the topic of the Bosnian crises 

of 1908-1909 between Austria-Hungary and Serbia, trying to present the 

Serbian and Romanian stances towards the crisis. It presents the 

ambiguity of the Russian stance that at first directed Serbia towards a 

conciliatory stance perhaps also due to its recent defeat in the 

Japanese war of 1905, later to encourage Serbia to pretend territorial 

compensations for the annexation. An interesting chapter is devoted to 

the negotiations for building a bridge over the Danube, between Romania 

and Serbia.

The fifth chapter deals with Serbian-Romanian relations during the 

Balkan wars of 1912-1913. Its first subchapter deals with the Romanian 

and Serbian diplomacy in the context of the Balkan wars. A next 

subchapter is devoted to the peace treaties of Bucharest ending the 

second Balkan war.

The author made a well documented, interesting book, in which he 

presents a balanced view of the subject. Perhaps unconsciously he is 

absolving totally the Romanian political elite of every responsibility 

in any tension arising between the two states, considered traditional 

allies by the public opinion of the countries. The author shows with a 

remarkable ability that in spite of an overall rather grey-white 

picture, this friendship originated from the lack of a long common 

border and the prevalence of common enemies, the existence of great 

powers in the region both countries wanted to become independent from, 

and towards which they had very significant territorial ambitions. He 

considers that the really fruitful cooperation in this epoch resumes to 

the period between 1859 and 1868. Before the Balkan wars the relations 

were solely diplomatic and the economic cooperation was very poor.

The author also shows that the links between the two countries are due 

to their similar historical fates being under Ottoman rule for 

centuries, very significant Russian influence up to nowadays, both 

becoming independent from the Ottoman Empire almost by the same time

and started to assert their national demands and territorial claims in order 

to find their places in that times’ new Europe.

But in spite of these the cooperation and reciprocal support was quite 

vague on the European scene. These fluctuations are also the consequence 

of their changing relations with Austria-Hungary, and when one of them 

had good relations with the Habsburg monarchy, these bilateral relations 

have stagnated. Besides the lack of serious antagonisms, this friendship 

was evolving rather conjecturally and due to the constraints of the 

geopolitical situation rather than from deep inner motivation. Putting 

in other words it was a relation born out of need rather than from 

inherent sympathy, but nevertheless remained a good relation which still 

works nowadays, in spite of different historical experiences. As proofs 

for this stands Romanian apparent disregard to the UN trade embargo on 

the common border with Yugoslavia during the 1990s, all the Romanian 

declarations condemning the NATO bombings of Serbia in 1999 and the 

Romanian refusal of the recognition of Kosovo’s independence since its 

declaration in 2008.

The book also contains a rich bibliography and 40 pages of annexes, 

among them the most interesting are the texts of the peace treaties 

concluded at Bucharest in 1886, and in 1913.

                                                         ***

You may find the original review at the following address: 

http://groups.yahoo.com/group/balkans/message/9610

"Relaţii Diplomatice Româno-Sârbe, 1880-1913"

Bogdan CATANA, "Relaţii Diplomatice Româno-Sârbe, 1880-1913", Editura Universitaria, Craiova, 2009, 363 pagini.

ISBN 978-606-510-358-0

„Un model de muncă onestă, dăruită cercetării fundamentale, de arhivă şi de izvoare, comentării şi interpretării superioare, ponderate şi judicioase a înfăptuirilor istoriografice de la noi şi de la vecinii noştri. Un stil sobru, dar şi alert, cu o frazare lejeră, accesibilă, rezultat al unei rafinări alese (şi în acord cu un barometru viu, al propriului ego profesional), a uriaşei avalanşe de informaţie. Rezultatul, o reuşită istoriografică majoră, ce stă, cu îndreptăţire, alături de cele câteva izbânzi, de reper, la hotarele cunoaşterii, despre noi şi cei ce ne sunt aproape”.Miodrag MILIN

Apărută în luna februarie 2009 la Editura Universităţii din Craiova, "Universitaria", lucrarea de faţă este produsul unei activităţi de cercetare şi documentare desfăşurată între anii 2001 – 2006 în arhive şi biblioteci din România şi Serbia. Rezultatul final al acestor strădanii s-a concretizat în teza de doctorat cu titlul „Relaţii româno-sârbe în perioada 1880 – 1920”, a cărei susţinere publică a avut loc în primăvara anului 2008. Sinteza de faţă reprezintă doar prima parte a tezei de doctorat mai sus menţionate şi abordează problematica relaţiilor diplomatice şi politice dintre România şi Serbia în perioada cuprinsă între anii 1880 şi 1913. Punctele de reper ale lucrării sunt reprezentate de două momente importante din istoria modernă a celor două state, respectiv recunoaşterea internaţională deplină a independenţei lor de stat, pe de o parte, şi tratatul de pace de la Bucureşti din 1913, pe de alta. Caracterul inedit al lucrării este dat de multitudinea de izvoare primare folosite, iar aici avem în vedere numeroasele trimiteri la documente consultate de autor în Arhiva Ministerului Român al Afacerilor Externe, Arhivele Naţionale Istorice Centrale de la Bucureşti, Arhiva Serbiei, Arhiva Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte şi Arhiva Iugoslaviei.

Necesitatea efectuării unui asemenea studiu are la bază în primul rând raritatea lucrărilor de specialitate pe această temă. Astfel, atât istoriografia română, cât şi cea sârbă/iugoslavă par să ignore raporturile dintre cele două state din această perioadă, ocupându-se mai ales de raporturile României şi Serbiei cu marile puteri ale vremii precum Austro-Ungaria, Franţa, Rusia sau Anglia, iar aici avem în vedere mai ales perioada de început a secolului al XX-lea. Probabil că lipsa unor evenimente internaţionale majore care să implice cele două state a fost una dintre cauzele acestui dezinteres al istoricilor pentru această perioadă. Dacă pentru perioada anterioară anului 1900 există un studiu complet asupra acestei problematici - este vorba de admirabila lucrare a domnului Miodrag Milin - de la începutul secolului al XX-lea şi până la izbucnirea Primului Război Mondial, cu mici excepţii în perioada crizei bosniace din 1908 şi a războaielor balcanice din anii 1912 – 1913, nu au mai existat deloc preocupări în acest domeniu.

Prin această lucrare avem în vedere nu numai prezentarea legăturilor diplomatice dintre România şi Serbia, ci şi relevarea unor aspecte din viaţa politică internă de la Belgrad şi Bucureşti sau percepţia unor evenimente ale scenei politice europene de către forurile conducătoare din cele două capitale prin prizma şi prin ochii miniştrilor români şi sârbi de la Belgrad şi Bucureşti. Nu puteam trece peste acest aspect deoarece o mare parte din lucrare are la bază tocmai telegramele şi rapoartele diplomatice ale miniştrilor români şi sârbi acreditaţi la Belgrad şi Bucureşti.

Fără a minimaliza importanţa relaţiilor româno-sârbe din perioada anterioară celei studiate de noi, am dorit ca prin această lucrare să realizăm o schimbare de optică asupra istoriei relaţiilor dintre cele două state de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Am încercat astfel să realizăm o lucrare ştiinţifică, cât mai obiectivă care să treacă peste stereotipurile puţinelor lucrări dedicate relaţiilor româno-sârbe din secolul al XIX-lea. Majoritatea acestor studii, articole sau lucrări prezintă această temă din perspectiva unor relaţii seculare de bună vecinătate şi înţelegere, între două popoare care de-a lungul secolelor nu au avut niciun conflict armat. În cea mai mare parte lucrurile sunt perfect adevărate, dar ele trebuie, totuşi, tratate cu obiectivitate şi cu accent pe latura ştiinţifică. Chiar dacă, în general, relaţiile au fost bune, probabil că termenul cel mai potrivit ar fi „amicale”, considerăm că, totuşi, colaborarea dintre cele două ţări nu a fost una prea fructuoasă şi nici nu s-a materializat vizibil, cu excepţia perioadei cuprinse între anii 1859 şi 1868.

Nu dorim ca prin această lucrare să demitizăm acest subiect al aşa-ziselor relaţii seculare de bună vecinătate şi prietenie dintre popoarele român şi sârb, aşa cum au fost şi continuă să fie ele prezentate de unii istorici, ci doar o reaşezare pe un făgaş normal, fără exagerări, a relaţiilor dintre România şi Serbia de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, relaţii care, aşa cum se poate observa din capitolele cărţii, au fost, în general, bune, fără incidente diplomatice sau de alt gen. Pe de altă parte însă, colaborarea şi sprijinul reciproc ale României şi Serbiei pe scena politică europeană, sau chiar balcanică, au fost destul de reduse.

Revenind în prezent putem afirma că tema aceasta este încă de actualitate deoarece se observă anumite similarităţi ale situaţiei de azi cu cea de acum un secol. Iar aici putem aminti situaţia de la începutul secolului al XX-lea, când numeroşi turişti străini evitau să traverseze spaţiul Serbiei şi Bulgariei din cauza atentatelor din Macedonia, situaţie care se aseamănă până la un anumit punct cu cea din anii 1990 când embargoul impus Iugoslaviei afecta tranzitul mărfurilor spre Bulgaria, Grecia şi Turcia. De asemenea, la fel ca acum o sută de ani, relaţiile bilaterale din prezent sunt, în general, bune, dar în privinţa conlucrării şi colaborării dintre România şi Serbia pe plan regional şi european mai sunt, totuşi, multe lucruri de făcut.

Cartea mai cuprinde câteva anexe cu documente folosite în cadrul lucrării, o bogată bibliografie, un indice general, hărţi, ilustraţii şi un rezumat în limba engleză.