"Romanian - Serbian Diplomatic Relationships, 1880 - 1913"

Bogdan CATANA, "Romanian - Serbian Diplomatic Relationships, 1880 - 1913", Universitaria Publishing House, Craiova, 2009, 363 pages (in Romanian).

ISBN 978-606-510-358-0

The book was released in February 2009 by the University of Craiova Publishing House, "Universitaria" and it's about the first part of author's Ph.D. thesis, “Romanian-Serbian Relationships, 1880 - 1920”, for which he received the Ph.D. degree in history in 2008.

The study approaches the relationships between Romania and Serbia, focusing on the political and diplomatic relationships between 1880 and 1913. The landmarks of this work are two common and important moments in the modern history of the two countries, respectively the international recognition of their full independence, on one hand, and the end of the Balkan wars / 1913 Bucharest Peace Treaty, on the other hand.
The originality of this book is its focus, its critique of the few published secondary sources and its use and analysis of numerous original documents from Romanian and Serbian archives. ‘Local’ and international events are interwoven. A number of unique insights are presented, using the lens of previously neglected and unpublished materials. Nevertheless, most of the primary information was taken from the Archive of the Romanian Ministry of Foreign Affairs, the Romanian National Historical Archives, the Archives of Serbia and Yugoslavia.
The Romanian, as well as the Serbian / Yugoslav historiography usually seemed to ignore the relationships between the two states within the studied period. The historians approached mainly the relationships of each country with the great powers of that time such as Austria-Hungary, France, Russia or Great Britain. The causes of the historians’ disinterest regarding this period could be the lack of some major international events that could have put together the two states. For the period before 1900 there was only one attempt to fulfill a complete scientific study of this matter, i.e. Miodrag Milin’s 1992: Romanian–Serbian political relationships in the modern era (the 19th century). This work extends the time period considered by Milin’s earlier work, and broadens and deepens an understanding of the interactions between the two countries and their wider impact.
Analysis of the early period includes coverage of the Romanian-Serbian affairs during the Oriental Crisis (1875– 1878), their separate wars with the Ottoman Empire, and the recognition of their independence within the Berlin Congress from 1878.
The introductory chapter also pays a great attention to the dynastic connections between Romania and Serbia in the second half of the 19th century. There we analyzed the marriages of some important members of the Obrenović dynasty with different private persons from Romania, or of Romanian origin, and the visits of the Serbian monarchs in Romania. We also pointed out the landed properties that the Serbian dynasties owned in Romania.
After the historiography and introductory chapters, the third one analyses the Romanian-Serbian relationships during 1880s, focusing on the second Bucharest peace treaty (1886), which was reestablishing the Balkan status quo preceding the Serbian-Bulgarian war from 1885.
The first part of this chapter presents a series of diplomatic and economic aspects of the Romanian- Serbian relationships from early 1880s, most of them being discovered in the Serbian and Romanian archives. We also made a short presentation of the 1883 peasant rebellion from the Timoc area of Serbia. We halted to this aspect because of the significant number of ethnic Romanians who live in the region. Nevertheless, this event is nothing but a matter of Serbia’s internal affairs, without any implication upon the Romanian-Serbian relationships, although some of the leaders of the Serbian Radical Party, including Nikola Pašić, fled to Romania, before being welcomed in Bulgaria, and receiving the help and encouragement of the Bulgarian authorities.
The author suggests that many regional events were neglected by earlier historiography because they did not produce any immediately apparent changes to the European or Balkan political scene, and uses the second Bucharest Peace Treaty of 1886, which re-established the Balkan status quo after the 1885 Serbian-Bulgarian war, as an example, making the case that for Romania this treaty has a symbolic importance, since the ‘Great Powers’ restated their endorsement of Romania as an independent state.
In the exploration of inter-state relations from 1890 to 1910 archival documents are used to illuminate a period of warming and cooling diplomacy. For example, diplomatic reports from Belgrade and Bucharest show how the Romanian and Serbian Ministers and diplomatic corps interpreted the changing situation. One fascinating example is the reaction to the Bosnian crisis of 1908–1909, with an analysis of the causes and consequences of open support for the Serbian cause by leading Romanian politicians and intellectuals such as Iorga, Xenopol, Carp, and Maiorescu. The author shows how recorded diplomatic post and telegrams, demonstrate the appreciation that Belgrade politicians felt for this support, and explain the improving relationship between the two countries for a time.
Further papers are used to show how a new tension developed between Romania and Serbia around 1900 over national minorities, with the Romanian government making appeals to Belgrade to ‘defend’ the interests of the 160 000 ethnic Romanians, or Vlachs to the Serbs, resident in eastern Serbia’s Timoc River Valley region.
Again highlighting the way that ‘local’ issues reveal wider sub-texts, the last section of this chapter is dedicated to a new topic for the Romanian historiography, that of the Romanian-Serbian negotiations regarding the construction of a railway bridge across the Danube. Except the technical work written during the interwar period by the railway engineer, M. Tudor, the Romanian historiography didn’t record approaches of this topic. On the other hand, the Serbian / Yugoslav historiography collaterally approached this subject because it was in a close connection with an important topic of the Serbian history from the beginning of the 20th century, the Adriatic railway, that was to start from the Romanian border on the Danube. The construction of such a bridge, directly connected with the Adriatic railway, could provide measureless possibilities both for the Serbian and Romanian foreign trade. Most of the materials used for writing this chapter come from the Romanian and Serbian archives, and also from the above-mentioned collection of documents of the Serbian Academy.
A period of maximum intensity for the relationships between Romania and Serbia was that of the Balkan wars and the Bucharest Peace Treaty from 1913. Most of the historians who treated this topic presented it mainly from the point of view of Romania’s or Serbia’s position during the war or of the peace negotiations from Bucharest and much less from the point of view of the Romanian–Serbian diplomatic relationships. Besides the above mentioned topics, this chapter also presents a few echoes of the foreign press about what was happening in Bucharest in the summer of 1913, only one year before the ‘Great War’.

Although the book contains plenty of archival materials, there are also other archival records to which either we didn’t have access or we didn’t reach. These can be used in the future by those who wish to complete the image that this work managed to create for the political and diplomatic relationships between Romania and Serbia.

The book contains also a concise set of appendices, a vast and detailed bibliography, a general index, maps, illustrations of the key monarchs, politicians and diplomatists, and an English summary.

"Relaţii Diplomatice Româno-Sârbe, 1880-1913"

Bogdan CATANA, "Relaţii Diplomatice Româno-Sârbe, 1880-1913", Editura Universitaria, Craiova, 2009, 363 pagini.

ISBN 978-606-510-358-0

„Un model de muncă onestă, dăruită cercetării fundamentale, de arhivă şi de izvoare, comentării şi interpretării superioare, ponderate şi judicioase a înfăptuirilor istoriografice de la noi şi de la vecinii noştri. Un stil sobru, dar şi alert, cu o frazare lejeră, accesibilă, rezultat al unei rafinări alese (şi în acord cu un barometru viu, al propriului ego profesional), a uriaşei avalanşe de informaţie. Rezultatul, o reuşită istoriografică majoră, ce stă, cu îndreptăţire, alături de cele câteva izbânzi, de reper, la hotarele cunoaşterii, despre noi şi cei ce ne sunt aproape”.Miodrag MILIN

Apărută în luna februarie 2009 la Editura Universităţii din Craiova, "Universitaria", lucrarea de faţă este produsul unei activităţi de cercetare şi documentare desfăşurată între anii 2001 – 2006 în arhive şi biblioteci din România şi Serbia. Rezultatul final al acestor strădanii s-a concretizat în teza de doctorat cu titlul „Relaţii româno-sârbe în perioada 1880 – 1920”, a cărei susţinere publică a avut loc în primăvara anului 2008. Sinteza de faţă reprezintă doar prima parte a tezei de doctorat mai sus menţionate şi abordează problematica relaţiilor diplomatice şi politice dintre România şi Serbia în perioada cuprinsă între anii 1880 şi 1913. Punctele de reper ale lucrării sunt reprezentate de două momente importante din istoria modernă a celor două state, respectiv recunoaşterea internaţională deplină a independenţei lor de stat, pe de o parte, şi tratatul de pace de la Bucureşti din 1913, pe de alta. Caracterul inedit al lucrării este dat de multitudinea de izvoare primare folosite, iar aici avem în vedere numeroasele trimiteri la documente consultate de autor în Arhiva Ministerului Român al Afacerilor Externe, Arhivele Naţionale Istorice Centrale de la Bucureşti, Arhiva Serbiei, Arhiva Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte şi Arhiva Iugoslaviei.

Necesitatea efectuării unui asemenea studiu are la bază în primul rând raritatea lucrărilor de specialitate pe această temă. Astfel, atât istoriografia română, cât şi cea sârbă/iugoslavă par să ignore raporturile dintre cele două state din această perioadă, ocupându-se mai ales de raporturile României şi Serbiei cu marile puteri ale vremii precum Austro-Ungaria, Franţa, Rusia sau Anglia, iar aici avem în vedere mai ales perioada de început a secolului al XX-lea. Probabil că lipsa unor evenimente internaţionale majore care să implice cele două state a fost una dintre cauzele acestui dezinteres al istoricilor pentru această perioadă. Dacă pentru perioada anterioară anului 1900 există un studiu complet asupra acestei problematici - este vorba de admirabila lucrare a domnului Miodrag Milin - de la începutul secolului al XX-lea şi până la izbucnirea Primului Război Mondial, cu mici excepţii în perioada crizei bosniace din 1908 şi a războaielor balcanice din anii 1912 – 1913, nu au mai existat deloc preocupări în acest domeniu.

Prin această lucrare avem în vedere nu numai prezentarea legăturilor diplomatice dintre România şi Serbia, ci şi relevarea unor aspecte din viaţa politică internă de la Belgrad şi Bucureşti sau percepţia unor evenimente ale scenei politice europene de către forurile conducătoare din cele două capitale prin prizma şi prin ochii miniştrilor români şi sârbi de la Belgrad şi Bucureşti. Nu puteam trece peste acest aspect deoarece o mare parte din lucrare are la bază tocmai telegramele şi rapoartele diplomatice ale miniştrilor români şi sârbi acreditaţi la Belgrad şi Bucureşti.

Fără a minimaliza importanţa relaţiilor româno-sârbe din perioada anterioară celei studiate de noi, am dorit ca prin această lucrare să realizăm o schimbare de optică asupra istoriei relaţiilor dintre cele două state de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Am încercat astfel să realizăm o lucrare ştiinţifică, cât mai obiectivă care să treacă peste stereotipurile puţinelor lucrări dedicate relaţiilor româno-sârbe din secolul al XIX-lea. Majoritatea acestor studii, articole sau lucrări prezintă această temă din perspectiva unor relaţii seculare de bună vecinătate şi înţelegere, între două popoare care de-a lungul secolelor nu au avut niciun conflict armat. În cea mai mare parte lucrurile sunt perfect adevărate, dar ele trebuie, totuşi, tratate cu obiectivitate şi cu accent pe latura ştiinţifică. Chiar dacă, în general, relaţiile au fost bune, probabil că termenul cel mai potrivit ar fi „amicale”, considerăm că, totuşi, colaborarea dintre cele două ţări nu a fost una prea fructuoasă şi nici nu s-a materializat vizibil, cu excepţia perioadei cuprinse între anii 1859 şi 1868.

Nu dorim ca prin această lucrare să demitizăm acest subiect al aşa-ziselor relaţii seculare de bună vecinătate şi prietenie dintre popoarele român şi sârb, aşa cum au fost şi continuă să fie ele prezentate de unii istorici, ci doar o reaşezare pe un făgaş normal, fără exagerări, a relaţiilor dintre România şi Serbia de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, relaţii care, aşa cum se poate observa din capitolele cărţii, au fost, în general, bune, fără incidente diplomatice sau de alt gen. Pe de altă parte însă, colaborarea şi sprijinul reciproc ale României şi Serbiei pe scena politică europeană, sau chiar balcanică, au fost destul de reduse.

Revenind în prezent putem afirma că tema aceasta este încă de actualitate deoarece se observă anumite similarităţi ale situaţiei de azi cu cea de acum un secol. Iar aici putem aminti situaţia de la începutul secolului al XX-lea, când numeroşi turişti străini evitau să traverseze spaţiul Serbiei şi Bulgariei din cauza atentatelor din Macedonia, situaţie care se aseamănă până la un anumit punct cu cea din anii 1990 când embargoul impus Iugoslaviei afecta tranzitul mărfurilor spre Bulgaria, Grecia şi Turcia. De asemenea, la fel ca acum o sută de ani, relaţiile bilaterale din prezent sunt, în general, bune, dar în privinţa conlucrării şi colaborării dintre România şi Serbia pe plan regional şi european mai sunt, totuşi, multe lucruri de făcut.

Cartea mai cuprinde câteva anexe cu documente folosite în cadrul lucrării, o bogată bibliografie, un indice general, hărţi, ilustraţii şi un rezumat în limba engleză.